Național Arena, pe locul 12 în topul celor mai scumpe stadioane noi din lume. Comparație cu Wembley și Juventus Stadium

Național Arena, pe locul 12 în topul celor mai scumpe stadioane noi din lume. Comparație cu Wembley și Juventus Stadium
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Cel mai mare și mai modern stadion de fotbal al României, Național Arena din București, a fost inaugurat pe 6 septembrie 2011 cu ocazia meciului România – Franța 0-0, la trei ani după începerea construcției.

Megastructura dotată cu acoperiș retractabil și care poate găzdui până la 55.600 de oameni a costat 234 de milioane de euro și face parte dintr-o serie de stadioane nou construite în ultimii ani care schimbă felul în care spectatorul este obișnuit să privească evenimentele sportive.

KPMG a inclus Național Arena în studiul „A Blueprint for Successful Stadium Development”, material amplu care oferă noi perspective cu privire la profitabilitatea construcției și încadrează stadionul într-un top mondial din punctul de vedere al costurilor.

Național Arena are un cost/scaun mai mare decât Juventus Stadium

Decizia de a stabili capacitatea în locuri a unei arene influențează drastic costurile de producție, susțin autorii studiului. Acest lucru este datorat în mare măsură unui acoperiș mai mare, costurilor crescute ale structurilor de rezistență care susțin tribunele, lifturilor și locurilor de parcare. Mai departe, pentru a putea fi rentabil, un stadion mai mare cere un număr crescut de locuri premium. Astfel, Național Arena ocupă locul 12 într-un top alcătuit din 28 de stadioane construite din 2005 și până în 2013, cu un cost/scaun de 4.209 euro. Surclasat clar de Wembley Stadium din Londra (10.137 euro/scaun), Friends Arena din Stockholm (6.000 euro/scaun) sau Donbass Arena din Donețk (5.706 euro/scaun), stadionul din București s-a dovedit mai scump decât alte arene cu renume precum Juventus Stadium din Torino (3.049 euro/scaun) sau Turk Telekom Arena din Istanbul (3.039 euro/scaun). Cel mai ieftin stadion inclus în acest capitol al studiului KPMG este Coface Arena din Mainz cu un cost de 1.313 euro/scaun la o capacitate de 33.500 de locuri, adică un cost de producție total de 44 de milioane de euro.

Lojele și locurile VIP primesc o importanță mai mare la stadioanele noi

Pentru a optimiza generarea de venituri, „bijuteriile” construite recent oferă din ce în ce mai multe locuri premium, așa cum Național Arena are în zonele VIP și la loje. Conform studiului citat, stadionul din București oferă 6,5% din întreaga capacitate drept locuri premium. De data aceasta, stadionul din România este la coada topului în ceea ce privește stadioanele noi. Stadionul Național din Varșovia are 14,8% din capacitate la categoria premium, Turk Telekom Arena oferă 10,7% din capacitate, iar Juventus Arena 8,8%. Sub Național Arena se află în general stadioane vechi care au fost concepute cu un număr mic de locuri premium – De Kuip 3,3%, Stade de Gerland 3,1%, Camp Nou 1,4% sau San Siro 0,8%. Un alt trend observat de autorii studiului oferă o imagine de ansamblu la nivel european cu privire la proprietarii arenelor, ultimii ani relevând un procent din ce în ce mai mare de cluburi care dețin stadioanele pe care joacă. Chiar și așa, Norvegia și Anglia sunt singurele țări cu un procent mai mare de 50% în ceea ce privește raportul stadioane deținute de cluburi în detrimentul autorităților locale. România, la fel ca majoritatea țărilor din Europa, are un procent de sub 10% în ceea ce privește stadioanele deținute de cluburi.

Privire de ansamblu asupra stadioanelor din întreaga lume

Se estimează că 90% dintre stadioanele europene cu o capacitate de peste 20.000 de locuri au o vechime mai mare de 30 de ani și necesită renovări majore pentru a ține pasul cu pretențiile spectatorului modern. Studiul KPMG arată că țările în care s-au construit recent cele mai multe „bijuterii” au fost gazdele unor turnee finale de campionate mondiale sau europene, așa cum a fost cazul Portugaliei, Austriei, Elveției sau Africii de Sud. Excepția este Germania, țară care a ales să își renoveze stadioanele pentru Cupa Mondială din 2006 în loc să construiască unele noi. Exemplul nemților este preluat și de Franța, țară care construiește numai trei arene pentru Euro 2016, restul urmând să treacă printr-un proces amplu de renovare.

Costul/scaun al construcției celor mai recente stadioane din lume

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară:
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară: "Este destul…
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×